duminică, octombrie 10, 2010

Drumuri, drumuri

2


Uite cum văd eu, sunt două drumuri: cel drept şi cel „ocolit”.
Cel drept, are un singur sens, nu te poţi întoarce înapoi. E un drum drept, dar plin de goluri. GPS-ul, harta, Google Earth-ul  ţi-l vor indica drept drumul ideal, cât se poate de scurt, care, teoretic, te face să ajungi la final în doi timpi. Alegând drumul drept, alegi un drum lipsit de asfalt, nisip, pământ, pietre, iarbă; un drum lipsit de viaţă, un drum aparent interminabil, pe care-l străbaţi singur; un drum care nu-ţi aminteşte nici măcar de-un deşert.
Drumul „ocolit”?  Eşti oare sigur că vrei să-l alegi? Eşti sigur că încalci sfatul nepreţuit al Google-ului? Poate te întrebi: „ce-mi oferă drumul ăsta?”. Să vedem. Spre deosebire de drumul drept, îţi va lua mult mai mult timp să ajungi la destinaţie, iar viteza permisă este mult mai mică. Merită oare să-l alegi? Va fi un drum plin de opriri, un drum cu asfalt, pământ, iarbă, pietre, ciocolată sau bumbac. Vei fi inconjurat de oameni, oamenii tăi, toţi, fie că îi laşi în urmă sau îi iei cu tine în călătoria ta. E drumul care-ţi oferă vederi de munte, mare, câmpie, blocuri, case, şantiere sau faleze. E drumul care te lasă să alegi: stânga, dreapta, înainte sau înapoi? Cu siguranţă nu vei alege înapoi, prea frumos înainte. Chiar dacă totul este în ceaţă, chiar dacă nu ştii cine, cum sau ce vei întâlni în drumul tău, nu vei vrea să te întorci, vei alege mereu stânga şi vei privi în sus.
Vei privi în sus şi te vei minuna de ce vezi şi de ce urmează să vezi.

În cele din urmă...a meritat să ocoleşti?

duminică, septembrie 19, 2010

let's go for a ride.

2
pe locuri..fiţi gata..START!

cam aşa a sunat prima săptămână. dimineţi mult prea grele, tramvaie mult prea afurisite, pline, întârziate, nehotărâte, ore mult prea lungi, somn mult prea puţin, timp cât mai scurt...
un început haotic. "unde mă duc? stai, nu mă duc acolo..dar trebuie să trec şi pe acolo. vai, nu! să ajung şi acolo oare? să o fac şi pe aia? dar e cam târziu. eh..nu mai contează. n-o să-şi dea seama...sper." un început disperat, fugărit. un început cu un background gri închis, spre negru, lipsit de orice căldură a lunii august, lipsit de lumina zilelor de august, un început întunecat complet de august.
şi totuşi anul a-nceput într-un zâmbet. o cană portocalie, dis-de-dimineaţă cu elixirul Primei Săptămâni. un drum nou. priviri curioase, pline de entuziasm, de dor, de nerăbdare. m-au întâmpinat doi ochi albaştri. a-nceput ziua bine. trebuie să fie aşa.
anul începe ca la carte: ne înghesuim în liceu, cu cât mai multe picioare pe cm pătrat, cu atât mai bine, ne văd profesorii, le zâmbim, în speranţa că nu ne vor ochi-lovi din prima oră, continuăm cu un discurs bine-pregătit/repetat (cam degeaba...) ascultat cu atenţie "maximă" ... şi ajungem în clase. ceea ce-mi aminteşte. am lăsat grajdurile în urmă. da, da, da..vă e aşaaaaa dor de ele..luaţi-le acasă! mie nu mi-e dor. mi-e bine aici. aproape, cu soneria şi mai aproape, ce-ai putea cere? ce-i drept, plâng Băncile-Verzi după noi. le mai vizităm, ocazional.
revenind la ideea de prima săptămână, a fost de memorat. 27 de suflete prinse într-un loc, nerăbdătoare să ajungă cât mai repede, oriunde în afară de cuşca de 6-7 ore, 26 de feţe (chinuite de somn, marea majoritate), 26 de expresii în fiecare oră, minut, 1 amintire.

şi-a fost bine. :)

şi da! bună dimineaţa, alarma mea! :

vineri, august 27, 2010

so hard to say goodbye...

mi-am promis mie ceva. şi am de gând să-mi păstrez promisiunea. indiferent de ce o să pară şi cum voi fi « interpretată » şi « înţeleasă », eu îmi voi păstra promisiunea.



n-aveti cum să ştiţi. pur şi simplu nu aveţi. nu-mi mai spuneţi că vă imaginaţi, pentru că nu vă puteţi imagina. n-am vrut să fac tam-tam din asta, dar efectiv nu mai suport să aud « îmi imaginez cum este ». NU ! NU ÎŢI IMAGINEZI ! na, c-am scris şi cu majuscule. să vadă tot chio..omul.
a fost şi…nu mai este. sau este, dar în altă parte.  n-am nevoie să mi se spună unde şi ce fel este. Nu vreau să ştiu. am nevoie doar să ştiu că este şi atât. nimic altceva.
de ce simţiţi nevoia să-mi reamintiţi? credeţi că nu pot ţine minte singură? am tot ce am nevoie  să-mi reamintească. în special lipsa. fericiţi? mai bine acum că v-aţi asigurat că nu am nicio şansă să fi uitat?
ştiu de voi toţi. ştiu şi ştiu că sunteţi acolo unde am nevoie, mereu. ştiu foarte bine şi pentru asta vă mulţumesc. vă mulţumesc că sunteţi şi-mi amintiţi asta în momentele în care am nevoie. Pentru asta şi multe altele, vă mulţumesc.
promisiunea? să nu zic nimic legat de cum, cât de…şi în ce fel este. Asta doar pentru că « vă puteţi imagina ».

p.s. : scuze tuturor care nu fac parte dintre cei cărora mă adresez mai sus.
pp.s. : nu prea sunt sigura de ce-am scris mai sus. bănuiesc ca e bine.

luni, august 16, 2010

Sunny with a chance of Sun

0
revin, din căsuţa mea puternic luminată şi încălzită. atât de încălzită încât cada sună bine ca un nou loc de dormit. detalii, detalii...
acum serios vorbind, e mult prea cald! lăsând căldura la o parte, amintesc de căldură! şi pentru a pune capac, amintesc şi de zecile de oameni, nu ştiu cum să le spun.. poate iresponsabili? care ştiu că au probleme, dar nu dom'le, că iete pe mine mă taie capul să mă duc la 2:01 pm la piaţă/plimbare/să umplu un autobuz doar pentru că următoarele ştiri sunt la 5 pm şi până atunci n-am ce face/etc.
ai probleme? nu ţi-a luat foc casa? nu dai de subnutriţie? atunci stai domnule în casă până la ore rezonabile, sau du-te şi te plimbă dimineaţă. nu e de ajuns ca se mişcă blocul, trebuie să-mi încânt auzul şi cu minunatele ambulanţe...
afară din sistem...mult mai bine.
nu vreau să fiu rea/judecată/contrazisă, dar am dreptate. mulţi nici măcar nu realizează cât de cald e afară sau ce soare tâmpit e, şi se trezesc cu diferite dureri, dar voinicii noştri nu se lasă! nu, nu. continuă să se avânte în lupta cu soarele, că de', dacă nu ei, atunci...?
urăsc vara.
urăsc tot ce ţine de soarele ăsta de acum. nici la mare nu mai poţi rezista. nici în apă. nici măcar sub duş nu-ţi găsesti locul. aşa ceva nu credeam că o să zic, cam niciodată în viaţa mea, dar vine un timp când abia aştept să vină toamna! uşor! fără roşii şi ouă! să vină toamna doar pentru răcoare. nimic altcevaaa.
şi totuşi grecia.
mda. adevărat. mai am o bilă alba special păstrată pentru vara asta: grecia. încă o săptămână, lovie, doar o săptămână :)). poate e mai răcoare acolo, doar aşa că ne ducem noi. 8->

încă nu am făcut un bilanţ al verii, dar presimt că o să fie cu minus în faţă. încep de pe acum...

vineri, iulie 30, 2010

mood.

0

duminică, iulie 25, 2010

La datorie!

0
Artistu' zice (zicea pe 12 iulie):  "Vreau să arătaţi ce font vă place vouă cel mai mult - pentru care aveţi o oarecare predilecţie în a-l folosi, sau vi se pare că vă reprezintă. Vi se pare aiurea să credeţi că nişte litere vă reprezintă? Atunci gândiţi-vă în afara cutiei (autsaid ză box). Gândiţi-vă la forme, la linii curbe sau drepte, la scris de mână sau de tipar, la orice! Sigur veţi găsi ceva."






ei bine, pentru a răspunde: mie-mi place Garamond. folosesc mai mereu fontul ăsta, dacă stau şi mă gândesc, în toate documentele mele am folosit Garamond. cum spui şi tu, e vorba de forma scrisului sau pur şi simplu de piticii fiecăruia :)). (de menţionat: garamond şi georgia nu sunt la fel!)


trimit mai departe zîneimotanului şi adreanei. (cu întârziere, ce-i drept)

Remember?

0
maaare, maaare, maaare!



te-am văzut vara asta. mi-a plăcut de tine. mă aşteptam să te văd mai frumoasă ca niciodată, să te lupţi cu cerul pentru a decide cea mai aleasă nuanţă de albastru, să mă întâmpini încă din gară cu parfumul tău, să-mi spui că ţi-am lipsit în cei trei ani în care nu ne-am văzut...
în schimb, tu cum erai?
erai calmă. nu m-ai înţeles. ce era cu mine acolo? nici nu mai ştiai pe cine trebuia să aştepţi. priveai curioasă şi nerăbdătoare spre scări, dar nu ştiai pe cine aştepţi. cum nu? pe toţi care ţi-au dus dorul, care s-au gândit toată iarna la tine, care în noaptea de înaintea plecării spre tine n-au avut somn de nerăbdare, pe toţi care abia aşteptau îmbrăţişarea ta. te uitai mirată la mine. nu vedeai motivul pentru care stăteam pe plajă şi te priveam din când în când. te întrebai.."să fie oare o carte pe primul loc în faţa mea?", dar nu a durat mult. n-am rezistat, iar valurile tale m-au înţeles şi mi-au urat "bun venit!".

acum..în oraşul meu, pe strada mea, în blocul meu, în camera mea, îţi înţeleg privirea. să zic că ne revedem? nu ştiu. nu cred că ne mai revedem. îţi voi vizita rudele, dar pe tine? nu ştiu.
rămâne la anul?...

miercuri, iunie 30, 2010

Hmm,,,

0



:)
de parcă ne-am cunoscut.
de parcă ne-am împrietenit.
de parcă ne cunoaştem.
de parcă ţi-a păsat.
de parcă a contat.
de parcă îţi pare rău.
de parcă ştii.

de parcă ne-am cunoaşte.

luni, iunie 21, 2010

Bum-bum

0


 un singur cuvânt: admitere.

nu mă pot opri.

trebuie sa prezint şi restul fraţilor ei: amintiri, emoţii, markere, procente, oraşe diferite, preferinţe, luarea bilingvului, şi alţi pitici...
ce gânduri de despărţire de colegi când opţiunile, bilingvul şi aşteptarea nesfârşită erau mereu prezente în al meu suflet? după afişarea rezultatelor abia am realizat că drumurile noastre, ale clasei a opta, s-au despărţit complet, până am ajuns să mergem pe contrasens.
teoretic, sfârşitul de an ar trebui să fie însoţit de amintiri. la mine nu e doar el; e şi admiterea, ca un fel de ucenic al marelui maestru.

fără ou nu era găină şi fără găină nu era ou.

făra sfărşitul de an plin de mici incidente nu se putea. fără un profesor care să nu te cunoască, dar să zică una alta despre "meritele" tale, fără o cheie grea, puţin ruginită, dar bine "ornată", fără un speech corespunzător, fără lacrimile de final şi fără sentimentul de "în final!e gata!!am facut-o şi pe asta" nu era nimic mai departe. deliciile vieţii de "optist", ce mai...
revenind la admitere. nu ştiu de ce m-au lovit, să spun aşa, amintirile. e doar o admitere care creează speranţe, împlineşte dorinţe, distruge vise, strică prietenii, anunţă unele noi, îţi povesteşte puţin din viitor, te ia din coconul ce ţi-a fost "casă" opt ani şi te prezintă noilor tale aripi, după preferinţe: aripi de ţiglina, aripi cu program prelungit, aripi cu grajduri, tot felul de aripi. nimic important, nu?
experienţa mea cu aripi? eu le-am ales pe cele cu grajduri. m-au impresionat într-un fel. împreună cu restul "înaripaţilor", mi le-am deschis, le-am printat şi le-am prezentat lumii. ce-i drept, abia s-au deschis. un sfert din frumuseţea lor. mai au încă trei ani să crească, iar după, o viaţă să mă mândresc cu ele.

viitorilor posesori de aripi le urez un zbor frumos, scurt şi lung, bine îndrumat, finalizat cu aripi pline de amintiri şi cunoştinţe, iar în final, să ajungă să-şi arate aripile prin diverse ţări, din vest, nord, est sau sud.

miercuri, iunie 09, 2010

Respiră!

1


în final reuşesc să inspir şi să expir aşa cum vreau. în final e finalul, puţin prea mult aşteptat.
nu cred că există persoană care să nu fi simţit vreodată un sentiment de apăsare, care nu te lasă să respiri, care te face să spui "nu mai pot! nu mai vreau! m-am săturat!", care te transformă într-o persoană lipsită de chef, spor, puteri, cu o dorinţă arzătoare de a dormi şi atât, sentiment care totuşi te îndeamnă să continui, te face să-ţi mai spui "lasă că se termină şi după...ah! după!". fiecare a trecut măcar o dată printr-o experienţă care să vină însoţită de asemenea sentimente.
de la început, până azi, 9 iunie, ora 12.30 n-am reuşit să respir aşa cum am vrut. n-am reuşit să trec peste nodul din gât, care-mi permitea doar respiraţii scurte, rapide, mai pe ascuns. nodul din gât care-mi spunea că nu mai durează mult, că va pleca, va intra în hibernare pentru cel puţin 3 luni. l-am crezut. ne-am înţeles bine. ce să zic..
dar acum? acum e bine. acum am parte de tot aerul poluat de galaţi pe care mi-l doresc. acum că s-a terminat, pot să mă bucur de ceea ce până acum am evitat, am exclus, din diferite motive. şi hei! e vară! mhm. e vară. :)
acum e momentul să uit de tot ce m-a deranjat, supărat, enervat, să pun toate aceste momente într-un borcan şi să-l pun în cămară, la umbră; acum e momentul să-mi amintesc de toate momentele mici, semnificative, (foarte) amuzante, să le pun într-un alt borcan pe care să-l păstrez pentru următoarele 3 luni pe birou, la lumină.
acum e chiar foarte bine. am "ascuns" toate dovezile din afara celor 3 luni, mi-am pregătit de război local disk D si local disk E, turnuleţul de cărţi din colţul camerei, cutia de lemn cu o coadă-n cap şi normal, locul unde va avea loc războiul. a da! am uitat. mi-am pregătit şi ascunzătorile super-secrete: marea, muntele şi tot ce nu reprezintă galaţi. ups, mi-a scăpat.

p.s.: vara asta respiraţi doar aer gălăţean combinat-ish?


duminică, mai 30, 2010

Setălait.

2


în lipsa unui titlu, m-am inspirat din melodia lenei, pentru cunoscători, câştigătoarea eurovisionului. acum, apropo, românia e pe locul 3, da? b-)

summer, here we come! greece, wait for us!
greu se mai termină luna mai. o luna incredibil de lungă, plină de "evenimente", fericite, nu prea, dar cum am (aş) mai fi (în) 9A dacă nu ar fi din toate câte puţin/mai mult. a fost cu siguranţă un an extenuant, cu aşteptări, poate dezamăgiri, nervi, zâmbete, distracţie şi, ei bine, un an plin de noi. să nu uit că nu s-a terminat încă, iar acum sincer vorbind, orice ar fi, nu l-aş mai repeta sub nicio formă!...

revenind la eurovision, vă puteţi imagina o ediţie organizată în românia? eu una, nu pot sub nicio formă să ne văd pe noi (românii), mai întâi câştingând, şi după organizând un eveniment de asemenea anvergură, dar..putem sta liniştiţi, zic eu. şansele să ajungem vreodată pe locul 1, să ne auzim melodia de 2 ori (fără să includem defecţiunile tehnice, gen spania), deja ţine de imaginar.mmm...mai ştim..:)).

n-am o idee de bază pentru acest post, doar mi-a lipsit să postez. de când ne-am întors, am avut un program ciudat. nici cartea pe care acum ceva (multă) vreme am început-o, n-am reuşit să o termin, program de vară, ce mai! :)). şi sinceră să fiu, având în vedere evenimentele recente, mi-e şi frică să mai postez ceva legat de viaţa mea. mi-e frică să postez aşa cum mi-am promis mie la început despre toate lucrurile care mă deranjează. cine ştie ce globi oculari trec peste rândurile mele, ce fiinţă işi pune la treabă membrele superioare, apasă un Ctrl+A, un Ctrl+C, un Ctrl+V, iar în cele din urmă Ctrl+P. iar după devin "vedetă".

nimic nu mai poate fi al tău şi doar al tău. peste tot trebuie să existe o fiinţă (atenţie! fiinţă, nu persoană, pentru a nu jugni pe nimeni...) care să fie peste tot, să te caute peste tot până dă de ceva care "să-i facă ziua" şi să devină un căţeluş cuminte pentru că şi-a servit întocmai stăpânul. doar aşa a fost mereu, right?

şi aşa am început cu setălait şi am terminat cu..mm..ceva. :)

bine mai e să postezi ce vrei. :))

luni, mai 17, 2010

They're all ENVI-ous.

3
în primul rând: andreea şi teo, copyright.



ne-am întors!
după trei zile obositoare, frumoase, pline de distractie (all-inclusive...), pline de noi, envi, argumente, soare, soluţii şi rezoluţii, ne aflăm iar în nost' oraş Galaţi.
"chiulind" în faţa blogului meu, au rămas lucruri "întâmplate şi nespuse", cum ar fi plecarea la mirrors:
totul a început la o minunată oră de 4 dimineaţa, într-o zi care striga din răsputeri "dormi!!", vineri. incă din incipit ţin să menţionez locaţiile, acasă şi la păpădie.
acum lucruri serioase: transportul...încă mai am probleme în a mă hotărî: saci de cartofi sau oameni? eh. :))drumul de dimineaţă a fost plin de râs, "dar taci!" şi glume. pe lângă cele meţionate au mai fost şi visele..ce avea să fie la mirrors? pentru noi, somn, relaxare, intr-un cuvânt ne aşteptam sa 'vegetăm', dar destinul ne pregatise 'jellyfish' şi 'funky chicken', şi sub nicio formă somn :)). un drum lung mai târziu, ne aflam la vilă, plini de bagaje şi de chef de somn.


am despachetat, ne-am schimbat repejor şi am pornit spre muncă (jocuri). ne-am cunoscut chairperson-ul, moment în care ţin să anunţ că deja ne e dor de jocurile şi de prezenţa ei, şi am trecut la treabă. ne-am format echipa, ne-am organizat propria scenetă (atât de tare că până şi noi am fost atenţi la ce spuneam :)) ), iar după ne-am apucat de adevărata muncă, rezoluţia. dificilă treabă, foarte. a ieşit până la urmă, doar suntem noi, nu? :>
cu doar 6 ore de somn la bord din cele 3 zile, am reuşit şi ne-am reprezentat şi noi discuţiile din cele 3 zile, iar rezultatul a fost foarte bun. (nu spunem de rele, nu acum sau azi! :)) )
experienţa a fost unică şi genială. ceea ce a transformat-o într-o excursie atât de specială e că ne-am înţes între noi, fără să ne certăm (sau dacă da, finalizate cu scuzele necesare, scuze din nou :"> ) şi mai ales distracţia din afara programului... :))).
la întoarcere, în ciuda saunei, a sacilor de cartofi (noi), implicit a loviturilor cu capul/mâna/umărul de scaunul din faţă/alte persoane şi a oboselii, am avut parte de un program amuzant: somnul zânei :)), lucru care ne-a dat o energieee..câteva mişcări, un texas şi un galben-roşu lângă biserică mai tarziu, eram în Galaţi, cu gândul la o baie şi-un pat.
în concluzie, au fost trei zile distractive, nedormite, petrecute cum am putut noi mai bine, cu 'masaje craniane', zile pline de 'inglish' şi idei noi.


când repetăm experienţa? :))


marți, aprilie 27, 2010

Tick-tock

1

Timpul pentru schimbări. Nume, idee, "infăţişare"..sau..totul nou sub soare(le de vară). :)

fiecare dintre noi a avut măcar o dată, o aşa-zisă ceartă cu timpul: treci prea repede, prea încet, nu vrei să mă aştepţi...chiar acum am terminat discuţia cu timpul, şi tot cum vrea el face.
sunt momente în viaţă (în anul şcolar) când vrei ca timpul să treacă mai repede, să sară de la 30 aprilie direct la 1 iunie, dar în acelaşi timp să rămână pe loc, doar ca să eviţi zilele de 4,7,13,20 mai. asta vorbind în general despre timp, ca zile, săptămâni, luni...
dacă ar fi să revin la ore, minute şi chiar sâcâitorul sunet scos de secunde, alte ramuri pot porni. sunt secundele care vrei din toată inima să treacă într-o zi de luni, marţi şi vineri la ore bine stabilite, sau secundele pe care le priveşti cu tristeţe în timp ce trec, pe care le vrei înapoi şi pe care le aştepţi cu sufletul la gură încă o saptamână, în zilele de sâmbătă şi duminică.
tot timpul stârneşte adevărate "dispute": telefonul sau clasicul ceas? să nu deviez totuşi...
timpul înlocuieşte uneori un căţel, devenind cel mai bun prieten al omului, şi vine şi cu avantaje: nu lasă păr, nu roade tocurile pantofilor şi nici nu are nevoie de plimbare. de ce?(de ce prieten?, era nevoie să specific) pentru că sunt momente când tot ce vrei e să "ţină timpul cu tine", să treacă atunci cănd ajungi undeva prea devreme, sau când te afli în bancă jumătate îngheţat cu o singură întrebare pe buze "oare ies şi eu?!"; să stea pe loc, când întîrzii, iar şoferului nu-i pasă de timpul tău, ci doar de orarul lui, când ai de terminat de citit o carte pentru ziua următoare şi-ţi dai seamă că n-ai ajuns nici la cartea a doua din cele 4 cărţi.
şi totuşi, timpul poate fi inamicul numărul 1 al "întregii societăţi"...prea dureros subiectul să intru în detalii...aţi înţeles cu siguranţă ideea.:)

aşa ca iată-mă în faţa tastaturii, acelaşi loc şi aceeaşi "idee", timpul..ei bine, trecut de ceva vreme. un sfărşit nu se poate numi sfârşitul meu fără o întrebare potrivită...este sau nu timpul un element viu în viaţa noastră?


joi, aprilie 15, 2010

Nouă A "rilăuded"

2
Pentru a fi înţeleasă de la început..şi de dragul amuzamentului (meu) vostru:




    
Mulţumesc cameramanului nostru, Andu pentru acest "footage" inedit. La cât mai multe! :))

Ei, dragii mei păcătoşi? Să vă aud! Ridicaţi mânuţa (comentariul) cei care aţi desfiletat "chestia" şi v-aţi îndeplinit visul din copilărie. Cum care? Să mergeţi la şcoală într-o minunată zi de joi (ca idee, sunteţi şi puţin retarzi, că doar "supriza" era pentru vineri, nu? ah! voiaţi să pregătiţi o surpriză mai mare? dragii de voi!) şi la a treia oră să faceţi un senzaţional duş cu apă din calorifer "curată ca lacrima", "mirosind a levănţică", să vă undaţi toate bunurile de pe sau de pe lângă voi, să vă transformaţi penarele în bărcuţe plutind pe balta "mochetată". Nu-i aşa că oricine îşi doreşte asta? Eu una mi-am îndeplinit visul!
     Dar vai! Cel mai important aspect..nu ştiu cum de am uitat..voi sunteţi de vină! Numai voi! Ce spuneţi? E nevoie de cheie să scoateţi "chestia"? He he! Cunoaştem noi, v-a pişcat o muscă beată (pe care aţi păstrat-o pentru ocazii "speciale") şi peste noapte v-aţi transformat în WrenchMan/WrenchWoman (pentru toţi păcătoşii care nu mă citesc complet, vă informez că transformarea constă în schimbarea mâinilor cu chei, da? sunteţi nişte Hulk-i cu puteri speciale).
     Dar aventura nu se încheie aici. Lucrurile bune vin "la pachet", doar. Unde amintim minunata ora la "aer", pentru a cita pe cineva "oră făcută în spiritul Spring Day". Mmm..de ce să vă mai stresez neuronii, şi-aşa cred ca unii s-au sinucis după terminarea "lecturii".
     Pe această cale le mulţumesc şi vizitatorilor, care şi-au delectat privirile cu urmele circului de la noi.  :> Apreciem foarte mult sprijinul vostru!

      Azi am aflat, şi ţin să spun că sunt extrem de bucuroaşă, încântată, şi ce mai vreţi voi, un lucru nou: caloriferele care-şi fac de cap sunt ca fluturii care cauzează uragane. Nu-i aşa că vă place să învăţaţi lucruri noi de la mine? ;;)

P.S.: Care-şi aduce şi vineri puterile? Mai avem două calorifere în picioare încă!(hă-hă) Pe rând, vă rog! Ştiu că vreţi! b-)
                                                                                                                                 (GEEZ!!)

sâmbătă, aprilie 03, 2010

Pic. :)

0



uită-te afară! hai, te rog, uită-te!

ce vezi?

plouă:)
bine ai venit Aprilie!

mici picături îşi fac de cap pe străzile noastre. ce ştim noi? nu suntem nimic în faţa lor. poate doar inamici: au de ales..de umerii noştri sau de pământ? sau poate se salvează, ajung în câteva napolitane înfoiate, asta până când se usucă.
mmm..oare am putea fi vreodată picături de ploaie? :). micuţe, fragile, dar puternice, atotştiutoare picături. poate că în acele minute de cădere am vedea, învăţa mai multe decât o facem într-o viaţă "de-a noastră".
lumea din jurul nostru nu ne-ar judeca niciodată în parte, am fi "ploaia" sau "picăturile". am aduce zâmbete pe faţa celor ce au nevoie de noi şi nervi celor ce fug de noi. n-am afla ce înseamnă durere, supărare, ceartă, am fi numai zâmbete!
ce viaţă! şi totuşi...n-am avea amintiri, nici de ce să ne amintim. puţinele momente de viaţă le-am petrece în cădere liberă, deasupra întregii lumi. cine ar mai avea timp de el atunci când are o lume întreagă la "picioarele" sale? iar prieteni? teoretic toate picăturile sunt prietenele între ele, nu? mmm..nu. nu cred. practic n-au nicio treabă unele cu altele. adevărul e că nu pot fi rele unele cu altele, dar nici drăguţe sau..ei bine..prietene.

rămâne să ma decid: picături sau noi?

P.S.: azi am dansat cu picăturile. m-au primit în lumea lor...


vineri, aprilie 02, 2010

Pure madness

0
Mmm...a trecut ceva vreme. :)
 

un singur cuvânt pentru tot: Vacanţă!
da..în final am ajuns la mult aşteptata, scurtă, dar existentă vacanţă. câte planuri ar fi de făcut..ce fac în ziua aia, în ziua cealaltă..dar mai bine fără planuri multe. doar vacanţă :).
m-am aflat zilele trecute în faţa unei situaţii, hmm, neplăcută. reprezentam victima, dar în acelaşi timp eram considerată şi criminalul. vina? nu era nicio vină, sau poate era, dar nu trebuia să conteze. eram între prieteni, cică. am mai adus în discuţie mediatizata temă a prieteniei, iar printre definiţiile mele nu se regăseşte comentariul : "a da? bine. nu mai am nevoie. facem cum vrei tu!". da..poate deja vă deranjează nota foarte personală. dacă da, sunteţi liberi să închideţi fereastra, tab-ul sau să daţi back.

vă spun că acum e momentul dacă aveţi gânduri de genul. nu? citiţi mai departe? ok.

şi ce voiam eu era diferit, normal (captain obvious). ok. până aici am înţeles rolul meu de victimă, criminalul? enigmă!(încep să cred că mă urmăresc). teoretic, trebuia să vorbim, nu? "facem aşa sau aşa? cum crezi că se încheie mai bine?"..ei, dar ce atâta vorbărie. direct la atac. direct cu sictir, că doar de!
am lăsat de la mine. iar finalul? semi-dezamăgire pentru toţi. acum un "ţi-am spus eu!" era perfect situaţiei, dar imposibil de zis, că doar de! şi poate nici nu era o chestie atât de importantă încât să ajungă pe "prima pagină", dacă ziua se încheia civilizat. dar e în regulă! ca întotdeauna e în regulă! ziua următoare? un :D *big smile* şi atât. zi, "ceartă", subiect, chef încheiat.

mm..dacă aţi rezistat până aici, vă admir! :))
vremea de afară nu mă lasă să închei pur şi simplul. e prea frumos pentru un final-lipsă. aşa că, fiind (foarte) în preajma Paştelui, sărbatori fericite tuturor!

...and I'm out!
>:D<


sâmbătă, martie 06, 2010

Să i se taie capul!

11
...sau cum iţi place să-mi spui de curând şi ştii că vorbesc cu tine. cel puţin spune-mi în vorbe, nu cuvinte...


a trecut valentine's, a trecut şi 1 martie, un 1 martie plin de mărţişoare, flori şi suprinzător cantităţi "industriale" de dulciuri. la mărţişoare adaug toată gama, de la clasicii ghiocei şi coşari, la nonconformistele broscuţe şi playlist-uri, în spiritul sărbătorii, bineînţeles.
vreau să vină primăvara! nu "hei! e 1 martie, primăvara e aici!", nu! să vină cu soarele caaald, cu asfaltul uscat, iarba micuţă şi verde-brotăcel, cu bancile verzi ne-îngheţate, cu vacanţaaa...şi deja mintea-mi fuge departe. mm, uitasem de aprilie :)).
de ce primăvara nu poate să fie un nou început pe toate planurile? de ce doar natura primeşte şansa de a putea să-şi îndrepte greşelile din anul precedent? de ce doar sufletele copacilor devin mai frumoase primăvară de primăvară, şi nu toate sufletele? de ce nu vrea primăvara să ne cuprindă pe toţi cu braţele ei şi să ne transforme, să ne renască, să ne aducă înapoi la cum eram, an de an, înainte să plecăm fiecare pe drumuri diferite, care culmea, dimineaţă de dimineaţă sunt aceleaşi şi duc în acelaşi loc, dar totuşi le vedem complet diferite?...
suntem ca nişte zambile, ghiocei, toporaşi, ce vrei tu. vine primăvara, soarele ne mângâie cu razele lui, iar pământul ne oferă tot ce are mai bun si toate motivele sa creştem, ne facem mari, mari pentru ce? nimeni nu o face, pur si simplu ne tăiem singuri codiţa, ne punem într-o vază cu apă, ne înţelegem de minune! iar in final? ne pierdem frumuseţea, totul devine o luptă de supravieţuire, când ştim deja ce? finalul nu-l putem schimba, "moartea" tot ne desparte.
nu vrei să terminăm lupta, să deschidem ochii şi să ne unim forţele ca să luptăm pentru acelaşi scop..să regăsim ce-a fost şi ce-am pierdut?..
  
de ce postez doar când ninge? :))

marți, februarie 02, 2010

Cana Lizului :)

9
Nu pot să cred! Adică mi se pare incredibil că într-o societate (pentru a nu-i spune altfel) ca a noastră încă mai există astfel de fiinţe...:
Eram pe drum, în maxi, vorbind la lg cu andu. Glumim, râdem, ne amuzăm de specimenele din maxi ei ( :)) ) şi încheiem conversaţia. Telefonul? Teoretic în buzunar, dar! din grabă, neatenţie, lene, "nechef" nu m-am asigurat.
Modern. Cobor. "Ceva e diferit. E prea uşoară haina...", în stânga totul bine şi frumos, în dreapta :-S, gol. Nu-i bine. Geantă..gol. "Andule, dă-mi bip!". (sincer atunci chiar m-am panicat. lasă telefonul.. numerele, cartela şi..ei bine, da! telefonul :)) erau duse. acum să fim serioşi: maxi, om neatent, telefon fără stăpân care nu e chiar lipsit de valoare, chit că-i sare banda cu regularitate...e scena perfectă pentru "furgăsitul" perfect.)
"Pana! Acum ce mă fac?" şi sun. Îmi răspunde cineva şi-mi spune că mă aşteaptă să-mi dea telefonul la a doua staţie imediat după modern. Bineînţeles cu lumea de azi eram mai mult "E clar. Dus a fost." şi totuşi am plecat după el.
Am alergat o staţie, amândouă, motiv pentru care încă îţi mulţumesc a nu-ştiu-câta oară şi după am realizat că nu-i o idee bună, deci maxi, iar.
Coborâm la locul X.
Omul, pentru că este om spre deosebire de alte primate care l-ar fi luat, scos cartela şi "vai! am găsit un telefon aruncat fără cartelă desigur", era acolo cu telefonul în mână. Poţi crede? Eu încă nu. Oricum, acum e la loc sigur pe birou şi n-are de gând să repete "evenimentul", iar eu încă ii mulţumesc persoanei respective şi o să-i mai mulţumesc.

Postul ăsta este special pentru întâmplarea de azi şi pentru a-i mulţumi persoanei respective, care poate va citi postul cândva :)) a! şi pentru a-i face pe plac altcuiva.

Acum, dacă aţi fi găsit un telefon într-un maxi, ce-aţi fi făcut? Vă provoc. :)

duminică, ianuarie 24, 2010

And I'm back. :>


după îndelungi ore (zile) de gândire profundă la nemurirea sufletului, mi-am zis că trebuie să mai postez ceva. astfel au trecut alte multe ore de gândire profundă, iar rezultatul? nicio idee incă, dar (!) clasicul "pofta vine mâncând", aşa-i?

avem blog, băăă! suntem tari :>.

ei, dar unde-mi fug mie ochii? la filmul care stă pe desktop şi-mi şopteşte "hai! nu m-ai veăzut, ce-aştepţi? invitaţie personală?", dar mai important "Istoria culturii şi civilizaţiei", bineînţeles primul volum. de aici pleacă axioma stricării mediilor la final, sau academic "a ne îneca precum ţiganul la mal". da. cu ce să începem..atâtea opţiuni!, dar de ce să stric seara/ziua cititorului? concluzie : "cine ştie cunoaşte". :>

dar în ce zi suntem azi? ce se ştie despre 24 ianuarie, în afară de faptul că-mi expiră mie creditul în 3 zile? ca om (fost-)pasionat de istorie trebuie să zic unele lucruri.:)deci, primul 24 celebru e din 41, apoi următorul ales cu clasicul "ala-bala-portocala" 1893, iar ultimul norocos 1990(detalii mai jos :> ).

cea mai importanta parte a blogului : mai e o săptămână până la vacanţă!

final tragic al zilei, am îngheţat afară, dar ingheţ la modul serios! şi cum altfel? am capitulat în faţa filmului şi-a ceaiului. :)

bibliografie : http://ro.wikipedia.org/wiki/24_ianuarie

vineri, ianuarie 15, 2010

Plajă în Ajun.:)



am vrut. mi-a trecut, eventual.
n-am mai dat semne de viaţă, ştiu şi n-am de gând să mă explic. azi revin: a nins! era nouă fără ceva şi ningea, apoi zece fără ceva şi iar ningea şi...eh bine, s-a oprit. dar a nins, aşa din senin!
dezamăgită de societatea în care trăim, profund dezamăgită, iar fără explicaţii.
nicio ordine în idei, aşa-i. nici mărul care acum ceva vreme mă însoţea mai tot timpul nu mai e zâmbăreţ (s-a şters bănuiesc..hmm, mai are doar un ochi. se întâmplă ceva aici.). uhh! 2010! da, da. a început bine în artificii, poze, tremurat de frig, şampanie, multe rezoluţii :) şi-un 102 în zori şi pe mai departe...
a trebuit să scriu postul ăsta, am avut nevoie de el. fără explicaţii sau cometarii. :)

P.S. : ninge. :)