duminică, octombrie 10, 2010

Drumuri, drumuri

2


Uite cum văd eu, sunt două drumuri: cel drept şi cel „ocolit”.
Cel drept, are un singur sens, nu te poţi întoarce înapoi. E un drum drept, dar plin de goluri. GPS-ul, harta, Google Earth-ul  ţi-l vor indica drept drumul ideal, cât se poate de scurt, care, teoretic, te face să ajungi la final în doi timpi. Alegând drumul drept, alegi un drum lipsit de asfalt, nisip, pământ, pietre, iarbă; un drum lipsit de viaţă, un drum aparent interminabil, pe care-l străbaţi singur; un drum care nu-ţi aminteşte nici măcar de-un deşert.
Drumul „ocolit”?  Eşti oare sigur că vrei să-l alegi? Eşti sigur că încalci sfatul nepreţuit al Google-ului? Poate te întrebi: „ce-mi oferă drumul ăsta?”. Să vedem. Spre deosebire de drumul drept, îţi va lua mult mai mult timp să ajungi la destinaţie, iar viteza permisă este mult mai mică. Merită oare să-l alegi? Va fi un drum plin de opriri, un drum cu asfalt, pământ, iarbă, pietre, ciocolată sau bumbac. Vei fi inconjurat de oameni, oamenii tăi, toţi, fie că îi laşi în urmă sau îi iei cu tine în călătoria ta. E drumul care-ţi oferă vederi de munte, mare, câmpie, blocuri, case, şantiere sau faleze. E drumul care te lasă să alegi: stânga, dreapta, înainte sau înapoi? Cu siguranţă nu vei alege înapoi, prea frumos înainte. Chiar dacă totul este în ceaţă, chiar dacă nu ştii cine, cum sau ce vei întâlni în drumul tău, nu vei vrea să te întorci, vei alege mereu stânga şi vei privi în sus.
Vei privi în sus şi te vei minuna de ce vezi şi de ce urmează să vezi.

În cele din urmă...a meritat să ocoleşti?

duminică, septembrie 19, 2010

let's go for a ride.

2
pe locuri..fiţi gata..START!

cam aşa a sunat prima săptămână. dimineţi mult prea grele, tramvaie mult prea afurisite, pline, întârziate, nehotărâte, ore mult prea lungi, somn mult prea puţin, timp cât mai scurt...
un început haotic. "unde mă duc? stai, nu mă duc acolo..dar trebuie să trec şi pe acolo. vai, nu! să ajung şi acolo oare? să o fac şi pe aia? dar e cam târziu. eh..nu mai contează. n-o să-şi dea seama...sper." un început disperat, fugărit. un început cu un background gri închis, spre negru, lipsit de orice căldură a lunii august, lipsit de lumina zilelor de august, un început întunecat complet de august.
şi totuşi anul a-nceput într-un zâmbet. o cană portocalie, dis-de-dimineaţă cu elixirul Primei Săptămâni. un drum nou. priviri curioase, pline de entuziasm, de dor, de nerăbdare. m-au întâmpinat doi ochi albaştri. a-nceput ziua bine. trebuie să fie aşa.
anul începe ca la carte: ne înghesuim în liceu, cu cât mai multe picioare pe cm pătrat, cu atât mai bine, ne văd profesorii, le zâmbim, în speranţa că nu ne vor ochi-lovi din prima oră, continuăm cu un discurs bine-pregătit/repetat (cam degeaba...) ascultat cu atenţie "maximă" ... şi ajungem în clase. ceea ce-mi aminteşte. am lăsat grajdurile în urmă. da, da, da..vă e aşaaaaa dor de ele..luaţi-le acasă! mie nu mi-e dor. mi-e bine aici. aproape, cu soneria şi mai aproape, ce-ai putea cere? ce-i drept, plâng Băncile-Verzi după noi. le mai vizităm, ocazional.
revenind la ideea de prima săptămână, a fost de memorat. 27 de suflete prinse într-un loc, nerăbdătoare să ajungă cât mai repede, oriunde în afară de cuşca de 6-7 ore, 26 de feţe (chinuite de somn, marea majoritate), 26 de expresii în fiecare oră, minut, 1 amintire.

şi-a fost bine. :)

şi da! bună dimineaţa, alarma mea! :

vineri, august 27, 2010

so hard to say goodbye...

mi-am promis mie ceva. şi am de gând să-mi păstrez promisiunea. indiferent de ce o să pară şi cum voi fi « interpretată » şi « înţeleasă », eu îmi voi păstra promisiunea.



n-aveti cum să ştiţi. pur şi simplu nu aveţi. nu-mi mai spuneţi că vă imaginaţi, pentru că nu vă puteţi imagina. n-am vrut să fac tam-tam din asta, dar efectiv nu mai suport să aud « îmi imaginez cum este ». NU ! NU ÎŢI IMAGINEZI ! na, c-am scris şi cu majuscule. să vadă tot chio..omul.
a fost şi…nu mai este. sau este, dar în altă parte.  n-am nevoie să mi se spună unde şi ce fel este. Nu vreau să ştiu. am nevoie doar să ştiu că este şi atât. nimic altceva.
de ce simţiţi nevoia să-mi reamintiţi? credeţi că nu pot ţine minte singură? am tot ce am nevoie  să-mi reamintească. în special lipsa. fericiţi? mai bine acum că v-aţi asigurat că nu am nicio şansă să fi uitat?
ştiu de voi toţi. ştiu şi ştiu că sunteţi acolo unde am nevoie, mereu. ştiu foarte bine şi pentru asta vă mulţumesc. vă mulţumesc că sunteţi şi-mi amintiţi asta în momentele în care am nevoie. Pentru asta şi multe altele, vă mulţumesc.
promisiunea? să nu zic nimic legat de cum, cât de…şi în ce fel este. Asta doar pentru că « vă puteţi imagina ».

p.s. : scuze tuturor care nu fac parte dintre cei cărora mă adresez mai sus.
pp.s. : nu prea sunt sigura de ce-am scris mai sus. bănuiesc ca e bine.

luni, august 16, 2010

Sunny with a chance of Sun

0
revin, din căsuţa mea puternic luminată şi încălzită. atât de încălzită încât cada sună bine ca un nou loc de dormit. detalii, detalii...
acum serios vorbind, e mult prea cald! lăsând căldura la o parte, amintesc de căldură! şi pentru a pune capac, amintesc şi de zecile de oameni, nu ştiu cum să le spun.. poate iresponsabili? care ştiu că au probleme, dar nu dom'le, că iete pe mine mă taie capul să mă duc la 2:01 pm la piaţă/plimbare/să umplu un autobuz doar pentru că următoarele ştiri sunt la 5 pm şi până atunci n-am ce face/etc.
ai probleme? nu ţi-a luat foc casa? nu dai de subnutriţie? atunci stai domnule în casă până la ore rezonabile, sau du-te şi te plimbă dimineaţă. nu e de ajuns ca se mişcă blocul, trebuie să-mi încânt auzul şi cu minunatele ambulanţe...
afară din sistem...mult mai bine.
nu vreau să fiu rea/judecată/contrazisă, dar am dreptate. mulţi nici măcar nu realizează cât de cald e afară sau ce soare tâmpit e, şi se trezesc cu diferite dureri, dar voinicii noştri nu se lasă! nu, nu. continuă să se avânte în lupta cu soarele, că de', dacă nu ei, atunci...?
urăsc vara.
urăsc tot ce ţine de soarele ăsta de acum. nici la mare nu mai poţi rezista. nici în apă. nici măcar sub duş nu-ţi găsesti locul. aşa ceva nu credeam că o să zic, cam niciodată în viaţa mea, dar vine un timp când abia aştept să vină toamna! uşor! fără roşii şi ouă! să vină toamna doar pentru răcoare. nimic altcevaaa.
şi totuşi grecia.
mda. adevărat. mai am o bilă alba special păstrată pentru vara asta: grecia. încă o săptămână, lovie, doar o săptămână :)). poate e mai răcoare acolo, doar aşa că ne ducem noi. 8->

încă nu am făcut un bilanţ al verii, dar presimt că o să fie cu minus în faţă. încep de pe acum...

vineri, iulie 30, 2010

mood.

0