Artistu' zice (zicea pe 12 iulie): "Vreau să arătaţi ce font vă place vouă cel mai mult - pentru care aveţi o oarecare predilecţie în a-l folosi, sau vi se pare că vă reprezintă. Vi se pare aiurea să credeţi că nişte litere vă reprezintă? Atunci gândiţi-vă în afara cutiei (autsaid ză box). Gândiţi-vă la forme, la linii curbe sau drepte, la scris de mână sau de tipar, la orice! Sigur veţi găsi ceva."
ei bine, pentru a răspunde: mie-mi place Garamond. folosesc mai mereu fontul ăsta, dacă stau şi mă gândesc, în toate documentele mele am folosit Garamond. cum spui şi tu, e vorba de forma scrisului sau pur şi simplu de piticii fiecăruia :)). (de menţionat: garamond şi georgia nu sunt la fel!)
te-am văzut vara asta. mi-a plăcut de tine. mă aşteptam să te văd mai frumoasă ca niciodată, să te lupţi cu cerul pentru a decide cea mai aleasă nuanţă de albastru, să mă întâmpini încă din gară cu parfumul tău, să-mi spui că ţi-am lipsit în cei trei ani în care nu ne-am văzut...
în schimb, tu cum erai?
erai calmă. nu m-ai înţeles. ce era cu mine acolo? nici nu mai ştiai pe cine trebuia să aştepţi. priveai curioasă şi nerăbdătoare spre scări, dar nu ştiai pe cine aştepţi. cum nu? pe toţi care ţi-au dus dorul, care s-au gândit toată iarna la tine, care în noaptea de înaintea plecării spre tine n-au avut somn de nerăbdare, pe toţi care abia aşteptau îmbrăţişarea ta. te uitai mirată la mine. nu vedeai motivul pentru care stăteam pe plajă şi te priveam din când în când. te întrebai.."să fie oare o carte pe primul loc în faţa mea?", dar nu a durat mult. n-am rezistat, iar valurile tale m-au înţeles şi mi-au urat "bun venit!".
acum..în oraşul meu, pe strada mea, în blocul meu, în camera mea, îţi înţeleg privirea. să zic că ne revedem? nu ştiu. nu cred că ne mai revedem. îţi voi vizita rudele, dar pe tine? nu ştiu.
rămâne la anul?...
:)
de parcă ne-am cunoscut.
de parcă ne-am împrietenit.
de parcă ne cunoaştem.
de parcă ţi-a păsat.
de parcă a contat.
de parcă îţi pare rău.
de parcă ştii.
trebuie sa prezint şi restul fraţilor ei: amintiri, emoţii, markere, procente, oraşe diferite, preferinţe, luarea bilingvului, şi alţi pitici...
ce gânduri de despărţire de colegi când opţiunile, bilingvul şi aşteptarea nesfârşită erau mereu prezente în al meu suflet? după afişarea rezultatelor abia am realizat că drumurile noastre, ale clasei a opta, s-au despărţit complet, până am ajuns să mergem pe contrasens.
teoretic, sfârşitul de an ar trebui să fie însoţit de amintiri. la mine nu e doar el; e şi admiterea, ca un fel de ucenic al marelui maestru.
fără ou nu era găină şi fără găină nu era ou.
făra sfărşitul de an plin de mici incidente nu se putea. fără un profesor care să nu te cunoască, dar să zică una alta despre "meritele" tale, fără o cheie grea, puţin ruginită, dar bine "ornată", fără un speech corespunzător, fără lacrimile de final şi fără sentimentul de "în final!e gata!!am facut-o şi pe asta" nu era nimic mai departe. deliciile vieţii de "optist", ce mai...
revenind la admitere. nu ştiu de ce m-au lovit, să spun aşa, amintirile. e doar o admitere care creează speranţe, împlineşte dorinţe, distruge vise, strică prietenii, anunţă unele noi, îţi povesteşte puţin din viitor, te ia din coconul ce ţi-a fost "casă" opt ani şi te prezintă noilor tale aripi, după preferinţe: aripi de ţiglina, aripi cu program prelungit, aripi cu grajduri, tot felul de aripi. nimic important, nu?
experienţa mea cu aripi? eu le-am ales pe cele cu grajduri. m-au impresionat într-un fel. împreună cu restul "înaripaţilor", mi le-am deschis, le-am printat şi le-am prezentat lumii. ce-i drept, abia s-au deschis. un sfert din frumuseţea lor. mai au încă trei ani să crească, iar după, o viaţă să mă mândresc cu ele.
viitorilor posesori de aripi le urez un zbor frumos, scurt şi lung, bine îndrumat, finalizat cu aripi pline de amintiri şi cunoştinţe, iar în final, să ajungă să-şi arate aripile prin diverse ţări, din vest, nord, est sau sud.
în final reuşesc să inspir şi să expir aşa cum vreau. în final e finalul, puţin prea mult aşteptat.
nu cred că există persoană care să nu fi simţit vreodată un sentiment de apăsare, care nu te lasă să respiri, care te face să spui "nu mai pot! nu mai vreau! m-am săturat!", care te transformă într-o persoană lipsită de chef, spor, puteri, cu o dorinţă arzătoare de a dormi şi atât, sentiment care totuşi te îndeamnă să continui, te face să-ţi mai spui "lasă că se termină şi după...ah! după!". fiecare a trecut măcar o dată printr-o experienţă care să vină însoţită de asemenea sentimente.
de la început, până azi, 9 iunie, ora 12.30 n-am reuşit să respir aşa cum am vrut. n-am reuşit să trec peste nodul din gât, care-mi permitea doar respiraţii scurte, rapide, mai pe ascuns. nodul din gât care-mi spunea că nu mai durează mult, că va pleca, va intra în hibernare pentru cel puţin 3 luni. l-am crezut. ne-am înţeles bine. ce să zic..
dar acum? acum e bine. acum am parte de tot aerul poluat de galaţi pe care mi-l doresc. acum că s-a terminat, pot să mă bucur de ceea ce până acum am evitat, am exclus, din diferite motive. şi hei! e vară! mhm. e vară. :)
acum e momentul să uit de tot ce m-a deranjat, supărat, enervat, să pun toate aceste momente într-un borcan şi să-l pun în cămară, la umbră; acum e momentul să-mi amintesc de toate momentele mici, semnificative, (foarte) amuzante, să le pun într-un alt borcan pe care să-l păstrez pentru următoarele 3 luni pe birou, la lumină.
acum e chiar foarte bine. am "ascuns" toate dovezile din afara celor 3 luni, mi-am pregătit de război local disk D si local disk E, turnuleţul de cărţi din colţul camerei, cutia de lemn cu o coadă-n cap şi normal, locul unde va avea loc războiul. a da! am uitat. mi-am pregătit şi ascunzătorile super-secrete: marea, muntele şi tot ce nu reprezintă galaţi. ups, mi-a scăpat.
p.s.: vara asta respiraţi doar aer gălăţean combinat-ish?
Postări
